duminică, 29 noiembrie 2009
luni, 16 noiembrie 2009
vineri, 21 august 2009
marți, 18 august 2009
MADONNA
Născută Madonna Louise Veronica Ciccone pe 16 august 1958 în Bay City, Michigan, artista şi-a început drumul către celebritate mai întîi ca dansatoare profesionistă, beneficiind de o bursă de şase săptămîni, în timpul facultăţii, la Alvin Ailey American Dance Theater în New York, unde este sfătuită chiar de către profesorul ei să-şi abandoneze studiile, pentru a se putea dedica întru totul dansului.
Fiind încă la început de drum, artista se vede nevoită să accepte tot felul de job-uri ciudate pentru a se putea întreţine, dar care, i-au deschis treptat drumul către lumea muzicii. Astfel, pornind de la nude art modelling sau servitul ceaiului la Russian Tea Room, Madonna îl întîlneşte pe Dan Gilroy, membru fondator al unei trupe pop-punk, numită Breakfast Club, cu care începe o relaţie amoroasă. Prin intermediul acestuia, ajunge să lucreze ca animatoare într-un club din Paris, fapt care îi stărneşte interesul pentru combinaţia irezistibilă dintre dans şi cîntec. În 1980, ajunsă înapoi în SUA, artista se alatură formaţiei pe care Gilroy o înfiinţase, începînd ca toboşar, iar mai apoi devenind vocea principală a acestei trupe. În anii ce au urmat, Madonna ajunge să-şi întemeieze cîteva trupe ale ei, printre care Madonna & The Sky, The Millionaires şi Emmy.
În 1982, cîntăreaţa se hotărăşte să îşi îneapă cariera solo şi înregistrează în studiourile Sire Records, primul său hit - Everybody, ce în scurt timp ajunge să ocupe prima poziţie în topuri. Folosindu-se de succesul acestui hit, Madonna îi convinge pe cei de la Sire să producă primul ei album, apărut un an mai tîrziu, în 1983 şi intitulat chiar Madonna. Albumul a însemnat pentru ea un succes destul de lent, dar sigur. Treptat, din ce în ce mai multe fete de pe întreg cuprinsul Americii, încep să o imite şi să-şi dorească să fie la fel ca ea. Cu single-ul Hollyday, de pe albumul Madonna, în 1984, artista ajunge să fie invitată la show-ul lui Dick Clark, American Bandstand, unde, în timpul interviului, îi marturiseşte acestuia că visul ei cel mai mare, este acela de a stăpîni lumea...
Anul 1985 îi aduce Madonnei primul său disc de platină pentru albumul Like a Virgin, dar şi primul ei rol principal într-un film artistic – Desperately Seeking Susan. Tot în ’85, cîntăreaţa îşi începe şi primul ei turneu muzical, 17 dintre piesele interpretate ocupînd în foarte scurt timp, primele poziţii în topuri. 1985 este şi anul în care Madonna se casătoreşte pentru prima dată, devenind soţia actorului Sean Penn, alături de care a jucat în filme precum Who's That Girl? (1987), Bloodhounds of Broadway (1989) şi Dick Tracy (1990). Albumul ce conţinea coloanele sonore a mai multor filme în care Madonna a interpretat diverse roluri, I'm Breathless: Music from and Inspired by Dick Tracy, a propulsat în top ten – uri două hit-uri celebre: “Vogue" şi "Hanky Panky", la scurt timp, urmînd altre patru albumuri de succes: True Blue (1986), Who's that Girl? (1987), You Can Dance (1987) şi Like a Prayer (1989).
Fiind un excelent manager al propriei cariere, dar avînd parte şi de conjuncturi favorabile, pînă în 1991, Madonna devenea mai populară ca niciodată. Reuşise să scoată pe piaţă nu mai puţin de 21 de hit-uri care ajunseseră în top ten în Statele Unite, şi vînduse 70 de milioane de albume în întreaga lume, volumul vînzărilor totalizînd 1,2 miliarde $. Un an mai tîrziu, în 1992, dă naştere unor controverse puternice legate de apariţia ei într-un catalog cu fotografii infăţisînd-o în ipostaze erotice, dar care, în ziua lansării, s-a vîndut în nu mai puţin de 150.000 de exemplare numai in SUA. Trei zile mai tîrziu, toate cele 1.5 milioane de exemplare tiparite, au fost vîndute în întreaga lume, facînd ca Erotica să devină cel mai bine vandut catalog de acest gen, al tuturor timpurilor. O dată cu lansarea catalogului, a fost prezentat şi albumul cu acelaşi nume, ce s-a bucurat de un succes pe măsură, fiind apreciat cu două discuri de platină pînă la sfîrşitul lui 1993.
Anul 1996 o găseşte pe Madonna în plină formă atît din punct de vedere muzical, cît şi pe planul cinematografiei. ’96 este anul în care artista interpretează rolul Evitei Peron, în adaptarea cinematografică a musical-ului lui Andrew Lloyd Webber, ocazie cu care a primeşte Globul de Aur pentru cea mai bună interpretare. Totodată, cîntecului „You Must Love Me” , i se acordă premiul Academiei, la secţiunea Best Music, Original Song.
Dar şi viaţa personală a Madonnei cunoaşte o turnură pe măsură de interesantă, în acelaşi an 1996, ea devenind mămică pentru prima dată. Este vorba despre Lourdes Maria (Lola) Ciccone Leon, fetiţa pe care artista a avut-o împreună cu iubitul şi în acelaşi timp, antrenorul ei personal de fitness, Carlos Leon. Imaginea ei de artistă ce a descoperit echilibrul perfect între carieră şi viaţa de familie, se conturează însă cu adevărat, abia în anul 2000, cu ocazia căsătoriei cu regizorul britanic Guy Ritchie, cu care va avea un băieţel (Rocco John Ritchie), chiar în acelaşi an. Facînd apoi trecerea de la marele ecran la scena de teatru, în 2002 Madonna joacă în piesa Up for Grabs, pe London West End, iar în 2003, scrie prima ei carte pentru copii: The English Roses.
Pe plan exclusiv muzical, cîntăreaţea reportează un succes extraordinar în 2005, cu ocazia lansării albumului Confessions on a Dancefloor, cînd este proclamată drept artista cu cele mai multe discuri de aur pentru single-urile scoase, din Statele Unite, reuşind astfel sa-i detroneze pe nemuritorii The Beatles. Şi cum povestea de succes a inegalabilei Madonna merge spre mai departe, chiar la începutul acestui an a fost desemnată de către publicaţia Forbes, drept cea mai bogată femeie-muzician din lume, cu beneficii financiare numai în 2008 de aproximativ 72 de milioane $. Se pare cã majoritatea acestor cîştiguri provine din profitul adus de linia sa vestimentară, H&M, o înţelegere facută cu postul de televiziune american NBC pentru filmarea concertelor sale în aer liber şi din turneul Confessions, cel mai mare turneu susţinut vreodată de o femeie-artist.
Pe 26 august, Madonna va concerta la Bucureşti, în cadrul turneului Sticky and Sweet (“Lipicioasă şi Dulce”), ce va avea loc în parcul Izvor
Editorial - ză şunc from porc şi ză king of ză dacs - editorial de Cezar Iancu Redactor Sef enLife magazine
Mie unul, îmi face o deosebită plăcere să ştiu că
nu trăiesc într-o ţară, aşa cum se obişnuiete în general pe
Pămînt, ci, din contră, eu trăiesc pe o planetă distinctă,
denumită generic România.
Atunci când se întîmplă să mai primim vizite de
la occidentali veniţi de pe Pămînt, din Europa spre
exemplu, e o mare durere de cap să le explicăm regulile
după care noi funcţionăm aici, pe “Planeta România”. De
pildă, ei nu pot înţelege cum de noi umblăm pe străzi cu
cele mai scumpe maşini posibile, dar avem serioase
probleme cu infrastructura, umplând mai apoi service-urile
auto, până la refuz... De asemenea, o mare enigmă pentru
ei, este cum de reuşim noi să ne îmbrăcăm ‘firmat’ din cap
până-n picioare, iar ratele la bancă, plata întreţinerii la
bloc, mâncarea sau concediile sunt din ce în ce mai greu
de acoperit. Cel mai amuzant mi se pare să le explic de ce
la fiecare semafor, vrei nu vrei, nişte negricioşi mai mult
sau mai puţin mititei îţi murdăresc parbrizul la maşină,
după care se enerveză şi te injură că nu-i plăteşti pentru
asta. Sau de ce maşinile de teren luxoase, în loc să circule
liniştite pe carosabil, împart infrastructura autohtonă cu
animale domestice, mânate de la spate de alte animale
domestice, bipede, cu un băţ în mână...
Am prins odată un englez. Cică pe Pământ, a fi
british e de bine. Om simţit, tipu a venit după sine cu nişte
whisky , să alunece mai bine vorbele pe gât şi cu un CD cu
Mozart, pentru destinderea atmosferei. Eu, n-am vrut să
fiu mai prejos şi luându-i din mînă sticla, am pus-o în
dulap, pentru ‘altă dată’ şi-am scos şi eu leptopu’
personal şi i-am arătat că am toată opera lui Mozart, dar
descărcată de pe Strong DC. În plus, luând CD-ul original
şi punându-l şi pe acesta în dulap, tot pentru ‘altă data’,
am dat play pe guţă- un alt clasic, am umplut paharele cu
«ţuică from ză prunz, pentru a-l introduce cât mai adânc în
atmosfera autohtonă de culoare maro şi ne-am dat la
vorbă.
Prima întrebare pe care mi-a
pus-o, a fost legata de felul în care se
circulă cu maşina. Nu întelegea de ce îl
înjură toţi, de ce îi arată semnul
internaţional al păcii cu degetul mijlociu sau
îi trag maşina în faţă şi apoi pun brusc frână.
I-am răspuns pe un ton părintesc, că dacă la
noi mergi cu viteza regulamentară şi opreşti
la culoarea roşie a semaforului, îi ofensezi
pe cei care vor să blocheze intersecţiile sau
doresc să calce pietoni. L-am rugat să fie
înţelegător şi să respecte obiceiurile locale,
pentru că altfel va simţi “ospitalitatea
românească” fix pe şira spinării.
Mi-a povestit apoi, ce-a păţit la restaurant
când a vrut să comande ceva de mâncare.
Cică s-a luat chelnerul de el, spunându-i că
dacă nu manâncă ce-i recomandă el, să facă
bine să plece şi să nu-l mai deranjeze
degeaba, că n-are timp pentru toţi fiţoşii; la
bucătãrie nu se găteşte tot ce-i trecut în
meniu... L-am lămurit imediat, povestindu-i
că e o situaţie normală, lista de bucate din
meniu fiind pur informativă şi l-am sfătuit să
ia ceva de la şaormerie data viitoare.
Am vorbit puţin şi despre istorie.
Era curios să afle cum am luat noi românii,
fiinţă. Cred că partea asta i-a plăcut cel mai
mult, pentru că vedeam cum i se maresc ochii
din ce în ce, iar ză şunc from porc îi rămăsese
atârnată în colţul gurii... I-am povestit că noi,
ca popor, am apărut pe lume, după ce doi
misterz s-au certat foarte tare. Şi cum Traian,
ză mister cu mor pauăr nu-l lăsa deloc în
pace pe Decebal, ză king of ză dacs, cel din
urmă i-a oferit celui dintâi toate femeile din
kingdom of dacs, pentru ca bărbaţii of ză
mister cu mor pauăr să se poată contopi cât
de des vor ei...
Şi ce-a rezultat după fiecare
contopire, suntem noi! L-am impresionat rău
cu povestea asta, ce să mai... Din păcate n-a
mai avut el timp să mai stea, că-i mai
povesteam câte ceva despre poporul nostru
şi planeta pe care am colonizat-o.
Mi-a promis că are să revină şi cu
niscaiva prieteni, să ia şi ei contact cu
civilizaţia noastră, nu de alta, dar iesperienţia
i se pare inedită. La plecare, am acceptat cu
plăcere să-mi facă şi câteva instantanee,
lângă noul meu logan cu geamuri fumurii şi
întreg altarul şi iconostasul laolaltă, înşirate
pe parbriz. A vrut să arate probabil semenilor
lui, ce rasă credinciosă e românul, iar eu,
ospitalier şi binevoitor cum sunt, nu puteam
să refuz. Doar că mi s-a părut că biluţele de
pe scaune şi mp3 player-ul nu au ieşit prea
clar în poze şi nu prea aş fi vrut să se
înţeleagă cumva, acolo la el acasă, că noi
românii n-avem dotări opţionale....
sâmbătă, 15 august 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
