Mie unul, îmi face o deosebită plăcere să ştiu că
nu trăiesc într-o ţară, aşa cum se obişnuiete în general pe
Pămînt, ci, din contră, eu trăiesc pe o planetă distinctă,
denumită generic România.
Atunci când se întîmplă să mai primim vizite de
la occidentali veniţi de pe Pămînt, din Europa spre
exemplu, e o mare durere de cap să le explicăm regulile
după care noi funcţionăm aici, pe “Planeta România”. De
pildă, ei nu pot înţelege cum de noi umblăm pe străzi cu
cele mai scumpe maşini posibile, dar avem serioase
probleme cu infrastructura, umplând mai apoi service-urile
auto, până la refuz... De asemenea, o mare enigmă pentru
ei, este cum de reuşim noi să ne îmbrăcăm ‘firmat’ din cap
până-n picioare, iar ratele la bancă, plata întreţinerii la
bloc, mâncarea sau concediile sunt din ce în ce mai greu
de acoperit. Cel mai amuzant mi se pare să le explic de ce
la fiecare semafor, vrei nu vrei, nişte negricioşi mai mult
sau mai puţin mititei îţi murdăresc parbrizul la maşină,
după care se enerveză şi te injură că nu-i plăteşti pentru
asta. Sau de ce maşinile de teren luxoase, în loc să circule
liniştite pe carosabil, împart infrastructura autohtonă cu
animale domestice, mânate de la spate de alte animale
domestice, bipede, cu un băţ în mână...
Am prins odată un englez. Cică pe Pământ, a fi
british e de bine. Om simţit, tipu a venit după sine cu nişte
whisky , să alunece mai bine vorbele pe gât şi cu un CD cu
Mozart, pentru destinderea atmosferei. Eu, n-am vrut să
fiu mai prejos şi luându-i din mînă sticla, am pus-o în
dulap, pentru ‘altă dată’ şi-am scos şi eu leptopu’
personal şi i-am arătat că am toată opera lui Mozart, dar
descărcată de pe Strong DC. În plus, luând CD-ul original
şi punându-l şi pe acesta în dulap, tot pentru ‘altă data’,
am dat play pe guţă- un alt clasic, am umplut paharele cu
«ţuică from ză prunz, pentru a-l introduce cât mai adânc în
atmosfera autohtonă de culoare maro şi ne-am dat la
vorbă.
Prima întrebare pe care mi-a
pus-o, a fost legata de felul în care se
circulă cu maşina. Nu întelegea de ce îl
înjură toţi, de ce îi arată semnul
internaţional al păcii cu degetul mijlociu sau
îi trag maşina în faţă şi apoi pun brusc frână.
I-am răspuns pe un ton părintesc, că dacă la
noi mergi cu viteza regulamentară şi opreşti
la culoarea roşie a semaforului, îi ofensezi
pe cei care vor să blocheze intersecţiile sau
doresc să calce pietoni. L-am rugat să fie
înţelegător şi să respecte obiceiurile locale,
pentru că altfel va simţi “ospitalitatea
românească” fix pe şira spinării.
Mi-a povestit apoi, ce-a păţit la restaurant
când a vrut să comande ceva de mâncare.
Cică s-a luat chelnerul de el, spunându-i că
dacă nu manâncă ce-i recomandă el, să facă
bine să plece şi să nu-l mai deranjeze
degeaba, că n-are timp pentru toţi fiţoşii; la
bucătãrie nu se găteşte tot ce-i trecut în
meniu... L-am lămurit imediat, povestindu-i
că e o situaţie normală, lista de bucate din
meniu fiind pur informativă şi l-am sfătuit să
ia ceva de la şaormerie data viitoare.
Am vorbit puţin şi despre istorie.
Era curios să afle cum am luat noi românii,
fiinţă. Cred că partea asta i-a plăcut cel mai
mult, pentru că vedeam cum i se maresc ochii
din ce în ce, iar ză şunc from porc îi rămăsese
atârnată în colţul gurii... I-am povestit că noi,
ca popor, am apărut pe lume, după ce doi
misterz s-au certat foarte tare. Şi cum Traian,
ză mister cu mor pauăr nu-l lăsa deloc în
pace pe Decebal, ză king of ză dacs, cel din
urmă i-a oferit celui dintâi toate femeile din
kingdom of dacs, pentru ca bărbaţii of ză
mister cu mor pauăr să se poată contopi cât
de des vor ei...
Şi ce-a rezultat după fiecare
contopire, suntem noi! L-am impresionat rău
cu povestea asta, ce să mai... Din păcate n-a
mai avut el timp să mai stea, că-i mai
povesteam câte ceva despre poporul nostru
şi planeta pe care am colonizat-o.
Mi-a promis că are să revină şi cu
niscaiva prieteni, să ia şi ei contact cu
civilizaţia noastră, nu de alta, dar iesperienţia
i se pare inedită. La plecare, am acceptat cu
plăcere să-mi facă şi câteva instantanee,
lângă noul meu logan cu geamuri fumurii şi
întreg altarul şi iconostasul laolaltă, înşirate
pe parbriz. A vrut să arate probabil semenilor
lui, ce rasă credinciosă e românul, iar eu,
ospitalier şi binevoitor cum sunt, nu puteam
să refuz. Doar că mi s-a părut că biluţele de
pe scaune şi mp3 player-ul nu au ieşit prea
clar în poze şi nu prea aş fi vrut să se
înţeleagă cumva, acolo la el acasă, că noi
românii n-avem dotări opţionale....
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu